Ponturi Pariuri 6 Octombrie 2021

Oferta de pariuri pentru această zi nu este cea mai bogată însă cu toate acestea vă propun un pariu pentru ziua de azi.

Spania v Italia

Primul meci și primul pariu pe care îl propun este din Nations League unde Italia, campioana europeană din această vară, o va găzdui pe Spania într-o partidă în care italienii sunt favoriți nu doar prin prisma faptului că joacă acasă.

Spre deosebire de ultimele meciuri internaționale care au au pentru calificările la Cupa Mondială din 2022 acest meci va fi unul din Liga Națiunilor astfel încât nivelul de motivație al jucătorilor va fi unul diferit.

Ultimul meci dintre cele două echipa s-a disputat chiar la Europeanul din această vară unde cele două au încheiat partida la egalitate 1-1 după 90 de minute. În cele din urmă Italia a fost cea care s-a calificat în finala competiției după loviturile de departajare.

De fapt Italia se află într-o serie de 37 de meciuri consecutive în care nu a cunoscut gustul înfrângerii. E adevărat că au avut prestații ceva mai slabe dup campionatul european fiind ținuți la un egal de Bulgaria și remizând cu în deplasare cu elveția, dar au revenit puternit cu un 5-0 când au fost gazdă Lituaniei.

Spanie de cealaltă parte a pierdut la începutul lunii Septembrie cu Suedia în deplasare. După aceea și-a revenit cu victorii concludente, dar împotriva unor adversari mai slab cotați precum Georgia și Kosovo.

Prevăd un meci strâns dar din care Italia să iasă din nou câștigătoare.

Pont: Italia să se califice mai departe

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *