Cardiff v Man United, Analiză, Ponturi, Cote, Live Stream

paul pogba

Poate cea mai importantă știre a acestei săptămâni a fost înlocuirea lui Jose Mourinho. Demiterea lui era ceva așteptat de mai mult timp de către fani clubului. Învrângerea din Liga Campionilor în deplasare la Valencia (deși nu importantă) dar mai ales înfrângerea împotriva lui Liverpool a fost ultima picătură pentru conducerea clubului. Ceea ce a făcut înrăutățit și mai mult situația lui Mourinho la Liverpool a fost pus față în față cu Klopp. Această alăturare a celor doi tehnicieni nu avea să fie niciodată favorabilă portughezului, în special în aceste condiții în care pierduse complet vestiarul de mai bine de câteva luni de zile. Astfel Mourinho este istorie când vine vorba de Man U. Ca înlocuitor provizoriu, cel puțin până la finalul campionatului, a fost dus “baby face killer” Ole Gunnar Solskjær.

În aceste condiții este de așteptat o total altă abordare a meciului din partea lui Man U. De obicei schimbarea antrenorului, “șocul la echipă” , aduce rezultate, dar în acest caz ne așteptăm cu atât mai mult. În primul rând Pogba este așteptat să joace din nou ca titular și mai mult decât atât să aibă o poziție în teren care să-l avantajeze. Este de așteptat și o abordare mai ofensivă.

Cât despre forma recentă a lui Man U nu avem ce prea discuta deoarece este în mare măsură irelevantă date fiind aceste schimbări.

Dar să ne uităm peste forma recentă a celor de la Cardiff. Statistica ce sare în evidență este că cei de la Cardiff au înregistrat doar două egaluri sezonul acesta. Au avut nevoie de 9 etape pentru a înregistra prima victorie a sezonului în fața celor de la Fulham. După acestă victorie au altearnat victoriile cu înfrângerile.

Forma ultimelor 6 partide arată astfel:

LWLWLW

Brighton, Wolverhampton și Southampton au fost echipele cu care Cardiff a obținut cele 3 victorii, toate venind pe teren propriu, astfel încât momentan Cardiff are 3 victorii consecutive pe acasă. Dar este bine de menționat că cele 3 echipe învinse nu sunt echipe de top.Iar ca o parateză, Ole Gunnar a fost în 2014 managerul lui Cardiff.

Este greu de anticipat dacă rezultatele vor fi văzute la Man U începând cu acest meci, dar este greu de crezut că vor putea juca mai prost decât au făcut-o până acum. Astfel încât pontul nostru pentru acest meci este victorie Manchester United cu o cotă de 1.65 la EfBet. Meciul este transmis și poate fi urmărit live pe Eurosport 1 începând cu orele 19:30.

Baftă!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *